Miciu Piciu
L-auzea din dormitor…
Mieuna sfâşietor,
De foame şi de urât,
Un pisoi cu alb pe gât.
Mama s-a apropiat
Şi încet s-a aplecat.
Mâna a întins spre el:
„Tare eşti, măi, frumuşel!”
Imediat s-a dumirit
Că pisoiu-i părăsit.
„Lapte cald îţi dau îndată!”
Spuse mama încântată.
I-a adus o un castronaş
Cu lăptic. Şi puţin caş...
Şi încet s-a-ndepărtat
De pisoiul cel pătat.
„Când te mai obişnuieşti
Şi cărniţă-o să primeşti.
Cred c-o să rămâi la mine
Sigur îţi va fi mai bine!”
Şi pisoiul cel pătat
Un nume a căpătat:
Miciu Piciu. Răsfăţat
E al mamei drag băiat!
Pisicuţa mea
Lapte cald ar bea.
Ar mânca smântână
Proaspătă şi bună.
Şi un şoricel
Proaspăt, mititel…
L-ar prinde chiar ea,
Dacă l-ar vedea.
Prinde vrăbiuţe,
Dar şi musculiţe.
Merge şi vânează...
Noaptea, când stă trează.
Vacanţă la bunici
Viorel şi Viorica
O ajută pe bunica:
Dau mâncare la găini
Şi apă la cei doi câini.
Viorica-adună ouă:
„Cred că sunt vreo opt. Ba… nouă!”
Ceasul bate ora şapte.
„Să mâncăm orez cu lapte!”
După-aceea, Viorel
Mângâie un cocoşel
Şi-l plimbă pe Azorel
Că e tare mititel!
Iar voioasa Viorica
Mângâie cu drag pisica
Şi e foarte bucuroasă
Că e albă şi frumoasă.
Bunicul aduce-un miel
Cu păr creţ şi frumuşel.
Chiar şi soarele zâmbeşte
Când din înălţimi priveşte!
Căţeluşul Azorel
Şi-a luat un caieţel.
Matematică învaţă,
Să se descurce în viaţă.
Adunarea a-nvăţat-o.
Repede a terminat-o.
Cu scăderea e mai greu,
Dar încearcă el mereu.
Tabla înmulţirii-i grea!
Azorel o va-nvăţa?
O învaţă el, că vrea
Să ajungă "cineva"...
O persoană foarte fină
Pentru specia canină.
Să ajungă senator
În lumea căţeilor.
Chiar şi preşedinte-ar vrea...
Dar căţeii-l vor vota?
Norul pe care îl privea
a început să semene cu o lebădă.
O vedea cum îşi întinde gâtul,
cum îşi întoarce capul şi-l ascunde sub o aripă.
Dar, ce se întâmplă?
Acum, norul seamănă cu un fulg...
Ba nu! Începe să semene cu un cap de copil.
Îi vede ochii, nasul, gura…
Parcă a început să-i crească barbă.
Acum, seamănă cu un bătrân.
Vântul suflă din ce în ce mai tare.
Bătrânul ei din nor se destramă…
De mică a iubit
florile de câmp.
Macii roşii
care-şi pierd
petalele
din prima zi…
Albăstrelele
delicate
din lanul
de grâu copt…
Margaretele
rezistente
sub soarele arzător
şi ploile repezi de vară…
Şi cicoarea
ce înflorea
în praful
de lângă drum…
De mică a iubit
florile de câmp…
Aurelia cea mică
Are-acuma o pisică
Şi o necăjeşte,
Când se plictiseşte.
Cu rochiţă o îmbracă,
În braţe o ia şi joacă
Joc de doi cu strigături
Sfârşit cu zgârieturi.
O îmbracă în cojoc
Şi-o aşează lângă foc.
Când pisica se opune,
"Rea eşti, dragă, rea!", îi spune.
Îi pune o pălărie
Albă şi cam fistichie.
De coadă-i leagă un şnur
Şi aşa mai dă un tur.
Seara, când răsare luna,
Aurelia şi buna
O culcă pe-o periniţă
Şi-i spune: "Să faci năniţă!"
Iar pisica obosită
În sfârşit e fericită.
Poate să facă ce-i place:
Să doarmă sau să se joace.
Nu se supără pe fată
Când se vede îmbrăcată
Ca o mică domnişoară!
Dar ce-ar mai fugi afară...
Aseară, un greieraş
Mititel şi drăgălaş
A intrat la noi în casă
Şi nu a mai vrut să iasă.
A stat sub sobă pitit.
Pisicuţa l-a simţit.
La pândă s-a aşezat.
„Oare nu l-o fi mâncat?”
Seara, pisica tărcată
Merge sigur în poiată
Unde prinde şoricei
Şi se joacă-apoi cu ei.
„Oare, greierul ce face?
În cotlonul lui îi place?”
M-am gândit: „Ce va mânca
Dacă-n iarnă-aici va sta?”
Toată noaptea mi-a cântat
N-am dormit. L-am ascultat.
Apus de soare
La umbra bătrânului cireş,
un copil răsfoieşte o carte.
O frunză adusă de vânt
cade pe cartea deschisă.
Copilul o ia, o răsuceşte,
se gândeşte puţin şi strigă:
„Mamă, vino să vezi!
Pe frunza asta,
cineva a pictat un apus de soare.
Numai că cerul e verde…”
Am văzut-o.
M-a cucerit
cu zâmbetu-i discret.
Am privit-o mai atent.
Ochii ei castanii,
încadraţi într-un
oval perfect,
era înconjurat
de bucle castanii.
Obrajii ei aveau
nuanţa frunzei de păr
atinsă de brumă.
Rochia ei vaporoasă
era din frunze
de toate nuanţele,
de la verde pal
la portocaliu şi cărămiziu,
până la maro închis.
La gât purta mărgele
din struguri
de toate culorile.
Nu purta pantofi.
De glezna stângă
i se agățase
o ramură
de iederă
cu frunze sângerii.
În mâna dreaptă
avea un coş din nuiele,
cu firimituri de frunze uscate.
Lua câteva
cu mâna stângă
şi le arunca în jur.
Unde ajungea o firimitură,
frunzele îşi schimbau
culoarea.
Am înţeles
că am văzut-o
pe Doamna Toamnă.
Cochetărie
Ploua de câteva zile
şi ea era tristă.
Prea mult timp
a purtat veşminte verzi.
Nu i-ar sta mai bine
cu alte culori?
Se visa în galben,
se imagina în roşu-cărămiziu…
Într-o zi a căzut bruma
şi visul frumos s-a împlinit.
Frunza purta veşmântul visat:
roşu-cărămiziu.
La bunici
Îndată ce s-a trezit,
Pe fereastră a privit.
Ce-a văzut l-a bucurat.
La Buni a alergat:
„Buni, ieri, când m-am jucat,
Ce e-n jur am observat:
Se-ntindeau triste spre cer,
Crengile sub asprul ger.
Acum, gem greu sub zăpadă
Toţi, toţi pomii din livadă!
Gata-i să se rupă mărul,
Parcă stă-ntr-o rână părul!
Numai prunii sunt voioşi
Şi cireşii sunt făloşi.
Dar ei sunt mai subţirei.
Sigur sunt mai tinerei!”
„Nepoţelul meu cel drag,
E zăpadă până-n prag.
Haide, vino să mâncăm
Şi la derdeluş plecăm!
Mămăligă caldă-avem
Lapte cald îndată bem
Că bunicu-abia l-a muls
Şi la fiert acum l-am pus.
Poţi mânca şi cu smântână
Că e proaspătă şi bună!
Poate vrei şi ouă moi”
„Ce frumos este la voi!”
Şi nepotul a mâncat,
Repede s-a îmbrăcat
Să meargă la derdeluş
Cu sania şi Lăbuş.
La fereastră stă Anuţa,
Mângâindu-şi pisicuţa,
Şi priveşte lung în zare
Dacă Moş Crăciun apare.
C-a aflat de la bunica,
De când era atâtica,
Despre Moş Crăciun ce-aduce
Jucării şi turtă dulce.
Când adoarme pisicuţa,
Picoteşte şi Anuţa.
Mama ei o duce-n pat.
Anuţa adoarme-ndat’.
A tot nins de dimineaţă…
Drumul s-a acoperit
Cu o pojghiţă de gheaţă.
Cu colinda am pornit.
Am oprit întâi la neamuri
Acolo am colindat.
Să aibă rod bun pe ramuri
Şi pe holdă, le-am urat.
Dar am mers şi la a noastră
Dragă-nvăţătoare, dragă,
Colindat-am la fereastră.
Ne-a dat mere, o desagă.
Bucuroşi şi fericiţi
Ne-am întors târziu acasă.
Ne-aşteptau cârnaţi prăjiţi
Şi pâine caldă pe masă.
Şi sarmale, şi friptură,
Cozonac din cel mai bun
Şi puţin vin, doar o gură,
Că e seara de Ajun.
Ninge iar, ninge iar…
Nicu parcă stă pe jar.
Are febră şi nu-l lasă
Buna să iasă din casă.
Să colinde tare-ar vrea
De gâtul nu l-ar durea.
Sfatul bun n-a ascultat
Şi acuma stă în pat.
„Nicule, i-a spus ieri mama,
Ascultă, ia bine seama!
Ninge! Şi e frig afară!
Mâine, gâtu-o să te doară!”
Nicu nu a ascultat,
Acum e cu febră-n pat.
Stă şi-ascultă cum la porţi
Colindă colegii toţi.
Albastru
A deschis ochii.
Totul în jurul ei era albastru.
Toți pomii aveau frunzele albastre.
Tufişurile aveau flori bleu.
Deasupra tuturor zbura o pasăre albastră.
„Nu se poate, nu se poate!” își spunea supărată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu